Arhiepiscopia din Alba: Preotul din Ditrău, implicat într-un conflict care îi depășește competențele

Arhiepiscopia din Alba: Preotul din Ditrău, implicat într-un conflict care îi depășește competențele
Publicat: 31/01/2020, 16:37

Potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, transmis vineri, porunca cea mare a lui Isus este iubirea, iar creștinii trebuie să îi accepte pe cei care sunt creștini, dar și pe cei de altă religie.

„Constatăm cu regret că preotul capelan al parohiei din Ditrău, Bíró Károly, s-a implicat într-un conflict care îi depășește competențele și poziția lui nu coincide cu punctul nostru de vedere. Poziția Bisericii este clară, Biblia atenționează poporul ales să accepte străinii, pentru că ei înșiși au fost străini în Egipt. Porunca cea mai mare a Domnului Isus este iubirea, creștinul fiind caracterizat în plus și prin iubirea de dușman. Creștini fiind, trebuie cu atât mai mult să-i acceptăm pe cei care sunt creștini, dar chiar și pe cei de altă religie. Sfântul rege Ștefan al Ungariei în Preceptele adresate fiului său, Sfântul Emeric, îl atenționează să-i primească pe străini, pentru că o țară cu o singură limbă este slabă”, se arată în comunicat.

Reprezentanții Arhiepiscopiei au subliniat, că, în plus, Catehismul Bisericii Catolice spune că „accesul la muncă și la profesie trebuie să fie deschis tuturor, fără discriminare nedreaptă, bărbați și femei, sănătoși și handicapați, autohtoni și imigranți”, iar, în funcție de împrejurări, societatea trebuie să-i ajute pe cetățeni să-și găsească un serviciu.

„În mod firesc și noi așteptăm de la toți oaspeții admiși, de la orice semen al nostru stabilit pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă în comunitățile noastre, să se adapteze cutumelor țării, poporului sau societății noastre. Cultura ospitalității este cu atât mai dezirabilă din punctul nostru de vedere cu cât nu putem uita nici un moment că toți suntem pelerini pe acest pământ pe care trăim din harul lui Dumnezeu. Nu putem să uităm nici faptul că membrii propriei noastre comunități, mii de concetățeni ai noștri sunt nevoiți să lucreze în străinătate pentru o viață mai bună, unde și ei la rândul lor au fost primiți cu ospitalitate; aceasta este atitudinea pe care o așteptăm și noi și o considerăm naturală”, se mai arată în comunicatul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia.

Reprezentanții acesteia invită comunitatea implicată în tensiunile din Ditrău să ia în considerare aspectele prezentate, pentru ca în locul înverșunării să primeze omenia, rațiunea, iar înainte de toate, „să aibă în vedere principiul iubirii și toleranței creștine și să se străduiască să păstreze pacea”.

„Reprezentanții oficiali ai Bisericii, preoții, să înțeleagă slujirea comunității ca una menită să calmeze emoțiile și tensiunile și nu să le intensifice, conducând astfel la dialog, nu la ură și dezbinare”, se mai arată în comunicat.

Sătenii din Ditrău, județul Harghita, sunt supărați că o brutărie a angajat doi emigranți din Sri Lanka și se tem că aceștia vor crea probleme.

Primarul comunei Ditrău, Puskas Elemer, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că sâmbătă va fi organizată o adunare populară în care lumea va putea să își spună punctul de vedere și se vor oferi toate explicațiile legate de prezența celor doi străini.

Puskas spune că brutăria a angajat doi oameni din Sri Lanka din cauza lipsei forței de muncă.

Firma are peste 90 de angajați, din care 18 sunt localnici, din Ditrău, iar restul din zonă, iar pentru că mai aveau nevoie de personal și nu găseau au adus doi oameni din Sri Lanka, cu acte, însă oamenii s-au arătat nemulțumiți deoarece i-au confundat pe cei doi cu migranți ilegali și s-au temut că vor crea probleme.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Alegeri prezidenţiale Republica Moldova 2024, turul al II-lea: Votul în Republica Moldova s-a încheiat /...
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Anunţ şoc despre BORCEA. Ce a făcut, de fapt, în puşcărie: Îl bătea și pe...
Tragedie cumplită în România. Jurnalista Rodica Sărmaș Furnea a murit într-un accident înfiorător
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Miranda, luna lui Uranus, ar putea avea un ocean sub suprafața sa, indică un studiu